TeleBuzz.ro

Știri scrise de copii și adolescenți

Comunicate Noutăți

Noapte muzeelor, la Ipotești

Noaptea Muzeelor va avea loc anul acesta, pe 23 mai. Evenimentul are ca generic „O poveste, o poveste cum n-a fost nici nu mai este…” și este organizat de Memorialul Ipoteşti – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu”.

,,Personajul nostru va deveni publicul vizitator, care este invitat în lumea muzeului printr-o serie de activităţi. Cine va alege să fie muzeograf, conservator sau restauratorpentru o zi va înțelege cum funcționează un muzeu, cu ce se ocupă personalul de specialitate, cum decurge o zi în culisele unui muzeu.” ,se arată într-un comunicat de presă transmis redacției de către Memorialul Ipotești.

Stațiile de vizitare ale Memorialului Ipotesti vor fi deschise pentru public pe 23 mai în intervalul orar 9:00-22:00, cu gratuitate începând cu ora 17:00.

Iubitorii de poezie sunt invitați, în intervalul orar 18:00-20:00 la o vânătoare de versuri. Copiii, dar și adulții vor căuta indicii în curtea Memorialului, adică versuri cu care vor reconstitui strofe și poezii întregi.

Cu textul reconstituit participanţii își vor putea ridica premiile de la punctul de informare „Infoturistˮ.  

La „Atelierul de (RE)SCRIS poezieˮ vor fi aşteptați atât cei mici, cât şi cei mari, în intervalul orar 17:00-20:00. Acesta va avea loc la  în Amfiteatrul „Laurenţiu Uliciˮ. Gazda evenimentului – Cercul de lectură „Unde fugim de-acasă?” –îi  va invita participanți să aleagă şi să aplice una dintre tehnicile de (RE)scriere a unor poezii eminesciene.

Vor fi deschise și o serie de expoziții temporare vor  în această zi:
– în sala Portaluri: „Aproape. Corpul ca memorieˮ – expoziţiaCristinei Venedict;
– în sala Horea Bernea: „Under the impressionˮ– expoziţia lui Dan Isăilă;
– pe aleea cu lalele: „Viitorul din trecutˮ– expoziţie foto-documentară a Memorialului Ipotești.



În Muzeul „Mihai Eminescuˮ, sala Castel, se va vernisa expoziţia „Cuvinte alese”, care are ca punct de plecare cărţile de impresii ale Memorialului Ipoteşti din perioada 1979-2026. Vizitatorii vor avea ocazia să vadă diverse însemnări ale celor care au trecut pragul Casei Memoriale.

Pentru o bună organizare, înscrierea pentru  activităţi se poate face și din timp, prin trimiterea unui mesaj pe adresa: m.ipotești@gmail.com până pe 15 mai 2026.