TeleBuzz.ro

Știri scrise de copii și adolescenți

Eveniment Noutăți

Petrecere de Revelion, în aer liber, pentru botoșăneni

Botoșănenii au petrecut noaptea dintre ani în aer liber, alături de artiștii invitați de municipalitate să sustină concerte.

Evenimentul desfășurat pe pietonalul Unirii a început la ora 20.30, cu muzică retro, iar imediat după, copiii au fost la putere, căci micii artiști de la Academia „Modus Vivendi” din Suceava au susținut momente muzicale.

Coordonatoarea lor, botoșăneanca Ana Maria Bucșă, stabilită de câțiva ani în Suceava, a prezentat manifestarea la care au participat foarte mulți botoșăneni.

Începând cu ora 22, a urcat pe scena artistul de muzica populară, Dan Doboș, iar Florian Rus și Ami au continuat distracția.

Florian Rus a cântat și cele două melodii care l-au consacrat în rândul ascultătorilor tineri: 
 ,,7 zile” și ,,Străzile din București”. 

AMI a intrat în jurul orei 23.30, iar printre melodiile cântate a fost și„Dulce simfonie”, apreciată de spectatori.

Trecerea dintre ani a fost marcată cu un superb foc de artificii, la ora 00.00. Ulterior, DJ Radu a oferit botoșănenilor petrecăreți muzică pentru a continua distractia.