A mânca sănătos înseamnă un consum important de legume și fructe în fiecare zi. Iar urzicile, care sunt acum pe piață, sunt  cele mai potrivite. Ele apar primăvara și sunt bune de consumat  în acest anotimp atâta timp cât sunt tinere.

Urzicile  pot fi consumate în siguranță dacă sunt pregătite corect, având numeroase beneficii pentru sănătate. Ele pot fi consumate, ca preparat, dar și ca supliment nutritiv, sau sub forma de ceai.

Urzicile reduc inflamațiile, deoarece conțin compuși care le pot ameliora. Reduc tensiunea arterială și stimuleaza producția de oxid, de azot care ajută la dilatarea vaselor de sânge, dar și la reglarea bătăilor inimii, favorizand astfel echilibrarea tensiunii arteriale.

Totodată, urzicile ajutp la reglarea nivelului de zahăr din sânge – un studiu desfășurat pe o perioadă de trei luni, la care au participat 46 de persoane, a arătat că o doză zilnică de 500 de miligrame de extract de urzică poate scădea în mod semnificativ zahărul din sânge. Previn anemia – datorită conținului ridicat de fier. Tratează afecțiunile cutanate – cremele pe bază de urzici pot ajuta la tratarea rănilor sau a arsurilor. Tratează alergiile – extractul de urzică poate inhiba producția de histamină, compus care declansează simptomele alergiilor, precum strănut, mâncărimi la nivelul pielii sau congestie nazală.
Mențin sănătatea ficatului – proprietățile antioxidante ale urzicilor pot ajuta la protejarea ficatului.

Cum pregătești urzicile?
Odată ce ai cules urzicile, e momentul să le pregătești. E indicat să folosești mănuși ca să speli bine urzicile cu apă și ca să rupi apoi frunzele. Următorul pas este să pui frunzele de urzică într-un bol cu apă caldă și otet, timp de zece minute. Acest procedeu ajută la eliminarea substanțelor care provoaca iritații ale pielii.

Dupa ce au trecut cele zece minute, spală din nou frunzele și pune-le la fiert pentru alte zece minute. Acum le poți găti cum preferi sau le poți depozita la frigider în pungi de plastic pentru patru zile. La congelator pot rezista până la opt luni.

Alina Popa de 38 de ani mi-a declarat de ce consumă urzici: “Nu mănânc zilnic, dar cand e sezonul, consum de vreo două ori pe săptămână. Le fac și prajite cu ceapă. Am făcut chiar zilele acestea o ciorbă de fasole și am pus și urzici. Există și o parte proastă la urzici care nu-mi place. Culesul și spălatul lor, caci trebuie spălate bine în mai multe ape. Sunt sănătoase și conțin fier. Ocazional, am baut si ceai de urzici, un bun antioxidant care subțiază și curătă sângele“.

Manuela Drăgoi de 45 de ani ne spune despre  vitaminele importante pe care le conțin urzicile: ,,Au un conținut ridicat de vitamine (fier, potasiu, zinc, vit. A, calciu, vit. B, magneziu și altele), îmbunătățește sistemul imunitar, activitatea cardiacă, sunt antiinflamatoare și antitusive, au efect terapeutic pentru indigestie, balonări, astm bronșic, reumatism, osteoporoză, obezitate, menține ficatul sănătos, previne anemia, reduc sângerările gingivale, reglează nivelul de zahăr din sânge. Consumul de urzici energizeaza și omoară bacteriile din organism, pentru cei care suferă de alergii ceaiul de urzici este benefic doar că trebuie consumat o perioadă mai îndelungată.Prefer sa cle consum cu usturoi pentru a combate matreata”.

Urzicile se pot mânca în borș, ca mîncărică, piure, cu mămăligă, în omletă sau prăjite. Ele pot fi un aliment ideal mai ales în perioada postului. Bunica mea mi a spus că prefera urzicile prăjite pe care le opărește, le scurge de apă și le unduește cu ceapă.

Piure de urzici cu ochi
Piure de urzici cu ochi
Sote de ciuperci cu urzici
Mâncare de urzici