Muzeul Scriitorilor botoșăneni din Centrul Vechi al orașului a găzduit, sâmbătă, pentru câteva ceasuri, o întâlnire emoționantă ce a avut ca scop lansarea cărții intitulate „File de enciclopedie culturală botoșăneană” a autorului Gheorghe Median, apărută la Editura Agata.  Totul s-a desfășurat, așa cum a spus directorul editurii, Ion Istrate, în cadrul unui proiect dedicat oamenilor din generația de aur a Botoșanilor. Un public restrâns având în vedere generozitatea și dăruirea față de oraș a istoricului Gheorghe Median. Chiar autorul a mărturisit în timpul evenimentului, cu o undă de regret, lipsa prezenței autorităților locale – primar, președinte CJ ș.a – pentru că prezența lor oferă, vrând nevrând, o atare importanță evenimentului. Au fost printre alții fostul director al Direcției pentru Cultură Botoșani, Dana Pietraru, directorul revistei „Vatra românească”, Paul Mircea Iordache, epigramistul Dorel Gaftoneanu, scriitoarele Elena Condrei, Maria Panciuc Bucătaru, Florin Egner ș.a.

Lucruri mai puțin cunoscute despre cele patru cunoscute genii… 

Jurnalistul Traian Apetrei a fost invitat să vorbească despre cartea amintită, una necesară peste generații, deoarece trece granița patrulaterului cultural: Iorga –  Eminescu – Enescu – Luchian. Sigur, nici aceste mari personalități culturale pe care se reazemă județul în lume nu sunt uitate în acest nou volum.

„Am scris despre personalități aici. Vorbim de cei patru – Iorga, Luchian, Enescu și Eminescu – despre fiecare am scris numai că am notat lucruri care nu se știu. Am găsit însemnări în presa timpului despre lucruri care îi privesc pe acești oameni, dar despre care noi nu știm. Noi știm că Eminescu a scris poezie, știm despre Enescu că a fost un mare compozitor și atât, dar eu l-am găsit pe Enescu conferențiar, despre modul cum putea să vorbească lumii. L-am găsit pe Iorga sărbătorit cu ocazia vârstei de 50 de ani la Ateneul Român, o sărbătoare națională la care a participat toată intelectualitatea românească… Am scris despre oameni care au scris istorie, dar noi nu știm nimic. Am scris, de exemplu, despre Alexandru Graur, marele lingvist, dar nu știm că el a avut un frate Constantin Graur, care a fost unul dintre marii ziariști ai României, directorul publicațiilor Adevărul și Dimineața – cele mai importante ziare care au apărut ăn perioada interbelică în România. Am scris despre personalități locale care au făcut ceva la vremea lor.”, a spus Gheorghe Median.

Un îndrăgostit de Botoșani

Referindu-se la cartea lansată, Traian Apetrei a susținut necesitatea ca această apariție editorială să fie prezentă peste tot în comunitatea botoșăneană. „Fiecare botoșănean s-ar cuveni să aibă în Bibliotecă acest volum, Botoșanii trebuie să ofere oaspeților un astfel de volum, pentru că avem ce arăta, Centrul Național de Informare și Promovarea Turismului ar trebui să aibă acest volum, chiar și la serbările școlare ar trebui dat, pentru că elevii ar afla lucruri interesante despre oraș.”, a declarat jurnalistul care a propus mai departe ideea de a fi făcute demersurile necesare ca istoricul Gheorghe Median să  devină cetățean de onoare al municipiului Botoșani. Despre carte, Traian Apetrei a spus: „Domnul Median vine cu o altă respirație la acest moment de spovedanie… Vine cu o privire largă a tot ce s-a petrecut în ultimii ani cu referiri istorice la o seamă de întreprinderi a unor personalități din istoria Botoșanilor. Domnul Median vine și comentează din toate pozițiile, e un îndrăgostit de Botoșani din toate unghiurile. (…) Domnul Median trăiește în lume, el comentează de pe această poziție pozitivă de a fi un element al unui vernisaj, al unei lansari de carte… Este un om al cetății în cel mai deplin sens al cuvântului… Și-a conceput această lucrare pornind de la monumente, de la personalități, aducând în atenție complexa lumea a artiștilor plastici, a învățământului, a unor oameni care au dat sens vieții botoșănene.”

Ion Istrate, gazda evenimentului și cel care a scris o prefață cărții, i-a oferit autorului o diplomă intitulată Honoris Civis Comitatus. „Este un titlu pe care l-am mai acordat la încă două personalități – doamnei Lucia Olaru Nenati și domnului Ovidiu Chelaru. Acum, nu trebuia al treilea, ci primul, dar vă felicit”, a spus Ion Istrate.

„Cartea este o declarație de dragoste pentru Botoșani…”

Gheorghe Median, vizibil emoționat de atenția acordată, de aplauzele primite permanent a spus: „Este o adevărată declarație de dragoste pentru Botoșani, orașul în care trăiesc de 59 de ani, orașul care m-a adoptat, în care m-am realizat din toate punctele de vedere… Un oraș în care m-am simțit extraordinar, ca și când a fost localitatea mea natală, un oraș în care am nenumărați prieteni… Am încercat să dau ceva Botoșanilor pentru această afecțiune pe care am primit-o. (…) Cartea aceasta este ceva mai complexă, a fost scrisă timp e 15 ani. Sunt articole publicate în revista – Lueafărul – din 2010 până acum. Cu acest volum am vrut  să acopăr o porțiune de timp care este trecută cu vederea. Se scrie acum foarte puțin despre ceea ce se întâmplă la Botoșani, publicațiile online fac mai degrabă anunțuri de activități, dar nu detaliate. Sunt oameni care au scris cărți despre care nu se amintește și peste niște ani, cei care ar fi vrut să studieze istoria Botoșaniului a acestui timp ar fi găsit niște pagini goale… Este motivul pentru care am trecut dincolo de arhive, dincolo de studiul documentelor, am participat la mai multe lansări de cărți, am participat la vernisajele unor expoziții și, fără să fiu neapărat pregătit pentru asta, am făcut și prezentarea unor expoziții de artă și am scris despre pictorii botoșăneni. Este bine să-i prețuim și undeva să fie notat ce au făcut pentru că citind despre sine te mobilizezi.”

Membru de onoare al redacției Buzz și al Asociației Buzzmedia

Autorul cărții proaspăt lansate înseamnă foarte mult pentru redacția Buzz, deoarece a constituit mereu o sursă inepuizabilă de informație și documentare întru realizarea materialelor jurnalistice realizate de copiii și tinerii jurnaliști, indiferent de generație. Niciodată, domnul Gheorghe Median n-a pregetat când echipa Buzz l-a contactat pentru informații privind reportajele copiilor.  Prin urmare, cu ocazia lansării două dintre reprezentantele redacției, Mădălina Mihai  și Ioana Ivaș, au oferit în numele întregii echipe o diplomă de membru de onoare al redacției Buzz și al Asociației Buzzmedia. A fost un mic gest de recunoștință și apreciere pentru ceea ce copiii – unii deja studenți sau chiar jurnaliști – au învățat în urma interviurilor acordate lor de Gheorghe Median.