A urma cale aviației nu este una ușoară, îți trebuie mult curaj și determinare. Nevoia de libertate reprezintă un prilej de a imbratisa meseria aceasta pentru ca nimic nu se compară cu inălțimile la care ajungi.Raul Boca urmează cursurile Școala de Zbor de la Tuzla. Recent, tânărul din Trușești a lansat o carte plecând de la propria poveste. Daniel Câșlariu, președintele Asociației „Grup Civic” îl cunoaște de mic și spune despre Raul; 

„Sunt mândru de el. Mândru că dintr-un colț mic de lume, din Trușeștiul nostru, a răsărit un om care inspiră. Raul, ai arătat că cerul chiar nu are granițe și că, atunci când ai curajul să visezi, nimic nu este imposibil. Vă recomand din inimă această carte. Nu doar pentru că îl cunosc pe Raul, ci pentru că fiecare pagină atinge sufletul și îți amintește că oricine poate zbura – dacă nu cu avionul, măcar cu inima.”

Reporter: A fost zborul o chemare pe care ai simțit-o din prima clipă sau s-a construit în timp?

Raul Boca: Zborul a fost, fără îndoială, o chemare. Nu una zgomotoasă, ci una tăcută, dar profundă, o atracție inexplicabilă pe care am simțit-o încă de când eram copil și priveam avioanele desenând linii albe pe cer. Cu timpul, acea chemare s-a transformat într-o pasiune matură, consolidată prin efort, învățare și multe sacrificii.

Rep: Cum ți-a venit ideea să scrii cartea „Cerul nu are granițe” și ce a contat cel mai mult pentru tine în scrierea acestei cărți?

R.B: Cartea s-a născut într-un aeroport. Eram acolo, cu gândurile mele, când am auzit un copil spunând cu entuziasm: „Vreau să fiu pilot!” Zâmbind, m-am uitat la el și în mintea mea s-a născut o frază care nu m-a mai părăsit: „De-ar ști copilul ăsta cât mai are mers până la cer…” Atunci am înțeles că e timpul să scriu. Să spun ce înseamnă cu adevărat drumul spre cer — nu doar ca profesie, ci ca vis, ca luptă, ca transformare. „Cerul nu are granițe” nu este doar o carte, este o confesiune. Este despre mine, despre copilul care a visat, despre adolescentul care a căzut și s-a ridicat, despre tânărul care a înțeles că zborul nu începe în avion, ci în inimă.

Rep: Te gândești să scrii în continuare despre pasiunea ta? Îți dorești să transformi poate cartea aceasta într-o serie?

R.B: Da, îmi doresc să continui. Scrisul nu a fost pentru mine doar un mijloc de exprimare, ci un fel de terapie, un mod de a-mi înțelege mai bine drumul și emoțiile. „Cerul nu are granițe” a fost începutul, dar simt că mai sunt multe de spus. Poate va deveni o serie, poate vor apărea volume care vor surprinde alte etape din viață sau alte perspective, despre prietenie, despre luptă interioară, despre zbor și căderi. Tot ce știu e că nu vreau să mă opresc aici. Cuvintele pot zbura și ele, și sper ca în timp să atingă tot mai mulți oameni…

Rep: Cum crezi că ar arăta o lume în care toți oamenii ar trăi cu convingerea că nu există granițe? Este libertatea un mod de a trăi?

R.B: O lume în care toți oamenii ar trăi cu ideea că „nu există granițe” ar fi una în care curajul ar înlocui frica, iar empatia ar învinge prejudecata. O lume în care visele nu s-ar opri la bariere impuse de ceilalți sau de propriile limite. Ar fi o lume în care oamenii s-ar sprijini mai mult și s-ar judeca mai puțin, în care am cunoaște că fiecare suflet are un drum, iar acel drum merită respectat și încurajat, nu oprit. Pentru mine, libertatea este, în primul rând, un mod de a fi în lume, nu în sensul haotic, ci în sensul profund: să trăiești autentic, să îți dai voie să simți, să greșești, să visezi, să iubești. Libertatea înseamnă să nu te lași definit de etichete, de granițe impuse, de „nu poți”-urile care ni se spun de mici. Libertatea e zborul interior. Iar lumea devine mai frumoasă când fiecare își deschide aripile.

Rep: Dacă cerul nu are granițe, cum ne putem elibera ca oameni de granițele invizibile pe care ni le punem singuri?

R.B: Granițele cele mai grele nu sunt cele desenate pe hartă, ci cele pe care ni le punem în minte și în suflet: frica de eșec, rușinea de a fi vulnerabil, gândul că „nu sunt suficient”. Ne putem elibera de ele începând cu un pas mic: acceptându-ne așa cum suntem. Apoi, învățând să avem încredere în drumul nostru, chiar dacă nu seamănă cu al altora. Libertatea vine când nu ne mai comparăm, când îndrăznim să spunem ce simțim, când alegem să mergem mai departe în ciuda obstacolelor. Cerul nu are granițe și nici sufletul nu ar trebui să aibă. Trebuie doar să învățăm să privim mai sus și să credem că și noi avem dreptul să zburăm.

Rep: Mulți oameni văd pilotajul ca un vis imposibil sau greu de urmat, care crezi că e cea mai mare barieră mentală pe care un tânăr trebuie s-o doboare pentru a reuși?

R.B: Cea mai mare barieră nu este lipsa banilor, a timpului sau a resurselor. Cea mai grea luptă e cu gândul că „nu sunt în stare”, că „nu sunt din lumea lor”. Mulți tineri cresc cu ideea că pilotajul e doar pentru unii privilegiați, cei cu relații, bani sau un nume deja făcut. Dar adevărul e altul: avionul nu întreabă cine ești, ci cât de mult ai muncit ca să ajungi acolo. Bariera e în mintea noastră. E vocea care îți spune că nu e pentru tine. Și tocmai de aceea, primul zbor începe cu o alegere interioară: să nu te mai sabotezi singur. Când treci de acel zid, când începi să crezi în tine cu adevărat, nimic nu mai pare imposibil, nici măcar cerul.

Rep: Care ar fi sfatul tău pentru un tânăr care vrea să-și ia zborul la propriu sua chiar figurat?

R.B: Nu aștepta să fii gata. Spun asta pentru că nici eu n-am fost „gata” când am început. Eram doar un copil cu ochii spre cer, cu o grămadă de îndoieli, dar cu o dorință care ardea în piept. Nu aveam totul clar, nici sprijinul deplin, nici resursele. Aveam doar un vis și curajul de a face primul pas. Așa a început zborul meu. Nu în cabină, ci în minte. Cu multe căderi, întrebări și seri în care nu știam dacă merită. Dar am mers mai departe. Am învățat că nu trebuie să fii perfect ca să începi. Trebuie doar să începi.„Cerul nu are granițe” s-a născut din această idee. Din copilul din aeroport care spunea că vrea să fie pilot. Din mine, care am fost acel copil cândva. Azi, știu sigur: granițele adevărate nu sunt în lume, ci în capul nostru. Iar zborul, oricare ar fi el, începe exact în clipa în care refuzi să le mai crezi.

Rep: Dacă ai putea lăsa o singură propoziție scrisă pe cer pentru ca lumea s-o vadă, care ar fi aceea?

R.B: Nu există limite pentru cei care își urmează visele cu inima deschisă. Visez să continui să zbor și să inspir și alți tineri să creadă că visurile lor pot deveni realitate, indiferent de obstacolele care apar în drum. Visez să ajung la mai mulți oameni prin intermediul cărții mele și al experiențelor de zbor, să le arăt că „Cerul nu are granițe” și nici viața nu trebuie să aibă…Drumul meu a început de la un vis născut în copilărie, privind avioanele care zburau pe cer.

 

 

 

Post Views: 403