Săptămâna „Școala altfel” a reprezentat mereu pentru elevi, mai ales,   un prilej bun pentru relaxare printr-un program lejer și activități diferite de orarul normal al școlii.

Elevii de la Școala gimnazială nr. 10  au arătat, vineri, cum poți fi alături de oameni care au nevoie de zâmbet și alinare.

Mai mulți elevi, însoțiți de  profesoara lor de religie, Iuliana Enache, au confecționat mărțișoare și le-au oferit bătrânilor de la căminul „Sfânta Cuvioasă Parascheva”.

 

Au făcut și pachete cu fructe și dulciuri pe care, de asemenea, le-au oferit vârstnicilor. Doamna profesoară ne-a spus că nu a fost deloc greu să-i mobilizeze pe copii, ba din contră, s-au implicat și părinții:

„Ideea acestei activități este, pe de o parte, de a aduce un strop de bucurie și o mângâiere persoanelor vârstnice aflate în acest așezământ, iar pe de altă parte, de a dezvolta copiilor sentimentele de respect și solidaritate, de a-i sensibiliza față de cazurile oamenilor în vârstă instituționalizați, cărora le lipsește interacțiunea cu copiii și tinerii”, ne-a spus doamna profesoară Iuliana Enache.

Prin dăruirea unor mărțișoare realizate de ei, copiii au înțeles cât de bine te simți sufletește atunci când oferi, aducând mângâiere și speranță semenilor. De asemenea, au înțeles ce înseamnă să fii un bun creștin: „În mărțișorul creat de ei, fiecare copil a pus bucurie și o părticică din sufletul său. Astfel de activități reprezintă o parte importantă din activitatea mea ca profesor de religie, de creștin și de om. Cred că nu putem fi indiferenți la suferința aproapelui, indiferent de vârstă și statut social, pentru că nu indiferența îi caracterizează pe creștini, ci iubirea față de aproapele, cu care copiii învață să fie solidari și prin activitățile de voluntariat”, ne-a povestit doamna profesoară de religie.

Copiii, elevi în clasele a V-a și a VII-a, au rămas cu amintiri frumoase în urma acestei experiențe.
Antonia Pânzariu, clasa a V-a:
„A fost o activitate frumoasă, o experiență de neuitat. Cel mai greu în această activitate mi-a fost să nu încep să plâng, deoarece m-am emoționat foarte tare atunci când i-am văzut pe bătrâni. Cel mai greu lucru în realizarea mărțișoarelor a fost folosirea pistolului de lipit, deoarece ne-am mai lovit. Nu am mai fost până acum cu doamna și colegii la un azil de bătrâni, dar am fost în alte locuri și mi-ar mai plăcea să merg”. 
Cezar Lahman, clasa a V-a:
Activitatea de astăzi mi s-a părut foarte frumoasă și bună pentru cei care au nevoie. Din tot ceea ce am făcut mi s-a părut cel mai greu să cărăm sacoșele. În rest, nu a fost nimic greu. Nu am mai avut activități la azilul de bătrâni, dar în alte locuri, da. Mi-ar plăcea să repet experiența deoarece m-am bucurat că pot ajuta persoane. Când i-am văzut pe bătrâni am simțit fericire pentru că am putut să-i ajut. Mi s-a părut că a fost mai personal faptul că am oferit mărțișoare făcute de noi, decât cele cumpărate.
Radu David, clasa a V-a:
Acțiunea de astăzi mi s-a părut foarte frumoasă și, dacă se poate, sper să mai mergem. Cel mai mult mi-a plăcut momentul în care am început să împărțim mărțișoarele pentru că am văzut că mulți bătrâni zâmbeau. Mi-ar plăcea să repet experiența pentru că m-a bucurat mult fericirea oamenilor. 
Ioana Cojocariu, clasa a VII-a:
A fost o activitate de neuitat. Cel mai mult mi-a plăcut să interacționez cu oameni în vârstă. E prima oară când particip la activități care implică vârstnici, dar am mai participat la alte activități cu doamna de religie. Mă implic în astfel de acțiuni de cinci ani, cred, împreună cu Biserica Sfântul Ioan Botezătorul și colectivul școlii noastre. Aș mai vrea să repet experiența pentru că îmi fac niște amintiri neprețuite. Cel mai greu lucru cred că a fost organizarea pentru că, de fiecare dată când trebuie să facem o activitate trebuie să ne gândim la ce avem nevoie, trebuie să chemăm copiii. Din punct de vedere sufletesc, cel mai greu este să vedem bătrâni sau copii care plâng de bucurie și, parcă, ne umplu sufletele de fericire când îi vedem pe ei fericiți”.