FcC Botoșani s-a confruntat, astăzi, cu FC Voluntari, echipă aflată pe locul 13 în Play-out și cu un punct mai puțin decât echipa moldoveană.

A fost o atmosferă puțin neplăcută din cauza ocaziilor pe care jucătorii de la Botoșani le-au neglijat.

Stadionul însă a fost plin, lumea dorind să vadă meciul arbitrat de Sebastian Colțescu.

Repriza 1

FC Botoșani începe meciul cu avantajul jocului slab al echipei FC Voluntari și profitând de acest fapt, jucătorii Botoșaniului au putut să se mențină în careul echipei adverse.

Titular vedem că a fost în acest meci și Romario Benzar, jucător care a fost accidentat la cap în meciul cu Dinamo, fanii crezând că acesta nu va mai juca pentru mult timp.

Cu o cască de protecție, Benzar și-a făcut apariția pe teren, dovedindu-se chiar foarte utila in defensivă.

Fanii botoșăneni țipă întruna ,,FC Botoșani!!”, dar strigătele și sprijinul emoțional nu au ajutat echipa prea tare in a marca golul dorit de public. Ajungem în minutul 30, când Dican a intrat urât intr-un jucător de la echipa adversă, astfel primind cartonașul galben.

Repriza 2

Meciul reîncepe cu doi jucători schimbați. În locul lui Reagy Ofosu a intrat Sebastian Mailat, iar în locul lui Gabone (Gabriel David) a intrat Zoran Mitrov.

Urmează schimbări și la Voluntari, iar imediat se reia meciul cu formația echipei Ilfovene întărită.

Până în minutul 90 s-au luat trei cartonașe galbene și ocaziile pentru FC Botoșani devin din ce în ce mai multe, cu fanii încurajând emoțional jucătorii de la formația moldoveană.

Urmează o ocazie nemaipomenită pentru FC Botoșani. Unul dintre jucătorii botoșăneni șutează spre poartă, fanii se ridică crezând că atunci va fi primul gol din partidă, dar balonul lovește bara porții, iar fanii botoșăneni se aseaza supărați înapoi pe scaune.

Meciul se încheie 0-0, cu jucătorii botoșăneni supărați in teren. Urmează pentru FC Botoșani partida cu Oțelul Galați în deplasare.