Astăzi este Înălțarea Domnului și totodată ziua Eroilor. Nu mulți dintre noi știm, însă, obiceiurile și tradițiile acestei sărbători.

Înălțarea se mai numește și ISPASUL și se sărbătorește de obicei la 40 de zile după Paști.

În popor, Înălțarea Domnului mai este numita și Paștele Cailor și asta pentru că atunci când Maica Domnului se pregătea să-l nască pe Iisus, animalele care nu i-au respectat liniștea au fost caii.

Fecioara i-a blestemat să nu se sature decât odata-n an și-atunci doar un ceas.

Cea mai veche mențiune despre sărbătoarea Înălțării Domnului apare la Eusebiu din Cezareea, în lucrarea “Despre sărbătoarea Paștilor”, din anul 332.

Pe atunci, sărbătoarea era celebrată odată cu Rusaliile, la 50 de zile de la Învierea lui Hristos.

Spre sfârșitul secolului al IV lea, începutul secolului V, sărbătoarea Înălțării s-a despărțit de cea a Pogorârii Sfântului Duh (Rusaliile), fiind prăznuită în a 40-a zi dupa Înviere, data care va rămâne stabilită pentru totdeauna în calendarul bisericesc.

Obiceiuri și tradiții de Înălțarea Domului: 

– se poartă frunze de nuc la brâu ca Hristos când s-a înălțat;
– se crede că cine moare de la Paști până la Ispas ajunge în Rai;
– de Ispas se bat vitele cu leuștean, ca să se îngrașe și să fie ferite de boli;
– se taie păr din vârful cozilor de la vite și se îngroapă într-un furnicar, spunându-se: “să ne dea Dumnezeu atâția miei și viței câte furnici în furnicar!”;
– în ziua de Ispas nu se dă foc și sare din casă;
– ce se seamănă după Ispas, nu rodește;
– în ziua de Înălțarea Domului, femeile care au morți în familie, împart azime calde, ceapă verde și rachiu pentru sufletele acestora, crezându-se că e ziua în care sufletele lor se înalță la cer și să aibă merinde de drum;
– femeile împart lapte dulce, fiert.

Acestea sunt unele dintre obiceiuri, deoarece mulți au tradițiile lor. Bunica mea obișnuia, de înălțare, să meargă alături de frații sau rudele ei în comuna Roma, la mormântul mamei sale să aprindă o lumânare și să dea de pomană oamenilor din jur. Eu mergeam cu mama la biserică la slujbă, dar în acest an este mai greu de făcut aceste tradiții. Asta nu ne oprește însă să nu șărbătorim, putem aprinde seara o lumănare și să ne rugam la Dumnezeu. Totul se poate face zâmbind. Eu vreau să aveți o înălțare a Domnului frumoasă și sper să vă puteți face obiceiurile!