Fiul actorului Mihai Constantin, sărbătorit, marți seară, pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor
Actorul Matei Constantin a fost sărbătorit, marți, de Mica Unire, pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor din Botoșani. Acesta a jucat alături de titani ai scenei precum Horațiu Mălăele, Mihai Constantin sau Răzvan Vasilescu în spectacolul teatrului Bulandra, intitulat „Ianke, Take și Cadâr”.
Colegii cu care actorul a împărțit scena, printre care și tatăl său, Mihai Constantin, cunoscut pentru rolul Ionică din „Liceenii” i-au făcut o surpriză și la aplauzele de final ale publicului, din difuzoare s-a auzit refrenul „mulți ani trăiască”. Actorul a împlinit 23 de ani și studiază la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale” din București din anul 2021.
Celebrul actor, cunoscut și azi datorită rolului „Ionică”, ne-a spus, întrebat dacă recomandă tinerilor să îmbrățișeze meseria de actor, un nu categoric, motivând asta prin „e o meserie foarte grea, nu repede ajungi să ai succes și s-ar putea să nu ai niciodată. Trebuie însă doar foarte multă pasiune”.
Sala la spectacolul amintit a fost una arhiplină, spectacolul după piesa lui Victor Ion Popa fiind unul bine primit de publicul prezent. Din distribuția lui au făcut parte Horațiu Mălăele (în rolul lui Iake), Răzvan Vasilescu (în rolul lui Cadâr), Mihai Constantin (în rolul lui Take), Dana Dogaru (în rolul Saftei), Adrian Ciobanu (în rolul lui Ilie), Maria Veronica Vârlan (în rolul Anei) și Matei Constantin (în rolul lui Ionel).